Activitati speciale la Castelul Bran cu ocazia implinirii a 640 de ani de la prima sa atestare istorica

sursa foto: businessinsider.com

Pe 19 noiembrie se împlinesc 640 de ani de la prima atestare istorică a Castelului Bran, cel care în 1377 apărea menționat într-un document emis de regele Ludovic I al Ungariei. În același an a început și construcția sa, care a durat cinci ani și a fost finalizată în 1382.

Pentru a sărbători vârsta de 640 de ani în perioada 14 – 19 noiembrie vizitatorii Castelului Bran vor putea participa la mai multe evenimente speciale. Printre acestea se numără o serie de ateliere de meșteșuguri medievale, dar și un concert la cimpoi scoțian susținut de Esteban Alul în zilele de 18 și 19 noiembrie începând cu ora 11.

Cei care doresc să își încerce abilitățile artistice vor avea șansă să picteze scuturi de lemn, să coasă punguțe din piele în care se ascunde harta Transilvaniei sau să deseneze și să picteze manuscrise. Toate creațiile vor putea fi păstrate ca amintire de către vizitatori. De altfel castelul va fi ornat cu steaguri brodate și pictate de mână cu embleme heraldice, arme și elemente de armură medievală. Participarea la evenimentele dedicate împlinii a 640 de ani de existență nu necesită nimic altceva cu excepția unui bilet clasic de intrare; acesta costă 30 de lei.

În plus vizitatorul cu numărul 1.377, număr ce simbolizează anul nașterii Castelului Bran, va beneficia de un cadou surpriză și va primi contravaloarea biletului înapoi. Mai mult, fiecare turist care va trece pragul Castelului Bran în această perioadă va pleca acasă cu un steguleț al impunătorului edificiu.

Castelul Bran este obiectivul turistic cu cel mai mare profit din Brașov, astfel că numai în 2016 a înregistrat o sumă de 3 milioane de euro. Turiștii care vin la Castel pot vizita acum 23 de camere, număr dublu fată de perioada când acesta făcea parte din patrimoniul național. Din păcate vizitatorii pot vedea foarte puține obiecte ce au aparținut familiei regale. Printre acestea se numără costumul popular preferat al reginei Maria, una dintre coroanele regale și un pumnal al regelui Ferdinand, dar și cartea de oaspeți a reginei Maria și a principesei Ileana.