Festivalul Amural revine la Brasov intre 23 si 26 august

foto: facebook.com/amuralfestival

Despre Festivalul Vizual Amural am mai menționat de câteva ori, deoarece este unul dintre acele evenimente organizate în Brașov la care trebuie să participi cel puțin o dată în viață. Cea de-a patra sa ediție va avea loc în acest an între 23 și 26 august și le va oferi turiștilor patru zile de spectacole audio-vizuale pe Aleea de după Ziduri.

Festivalul Amural este recunoscut drept festivalul cu cele mai multe proiecții video simultane, iar în acest an plusează și cu o listă de spectacole audio-video inedite. În acest sens seara de joi reprezintă o incursiune prin istoria audiovizualului românesc, cu personaje precum Baba Dochia sau Brazda lui Novac prezente pe scena de la Turnul Negru, acolo unde vor crea o atmosferă demnă de anii ’80 pe ritmuri de muzică electro.

„Zidurile medievale devin pagini animate ale unei mari creaţii. Zidul cetăţii, Turnul Alb, Bastionul Graft sunt ecranele cele mai căutate şi mai provocatoare pentru artiştii invitaţi. Surprizele vin însă când adăugăm la lista proiecţiilor Casa Colaj (Crucea Roşie), Casa Bântuită, Turnul Măcelarilor şi chiar râul Graft. Glimt Visuals (SWE) şi Infimensions (CRO) se alătură celor mai bun VJ români – Cote, Paketa12, Noetic, Pareidolia şi tot aşa până la 16 artişti sau studiouri de artă video. Cel mai puternic proiector va fi 15.000 lumeni laser, cea mai nouă şi mai bună tehnologie de proiecţie. Acesta va lumina Turnul Alb, astfel încât proiecţia să fie vizibilă din Piaţa Sfatului şi chiar de pe Tâmpa”, au anunţat organizatorii.

Seara de vineri e dedicată producătorului britanic Max Cooper, ale cărui videoclipuri fascinante sunt întrecute doar de profunzimea muzicii va ocupa Turnul. Ulterior showul se va muta la Visssual, acolo unde e seara fetelor underground. Borusiade vine din Berlin cu un album fresh, Cosima Von Bulove, Chlorys şi Zen pe DN1 pentru a face un show integrat alături de proiecţiile video ale lui Cote.

Sâmbătă scena va fi ocupată de duo-ul Melmann (ARG) – Maotik (CAN) cu un set de muzică şi proiecţii ambele live. Vor prelua cu aceeaşi complexitate, dar cu propriul trip-hop Arms and Sleepers (USA) cu un show cinematic. La finalul actelor artistice scena se mută la Visssual cu un showcase în forţă a minimal-ului românesc: Andrei Ciubuc, alături de 3 dj locali: Mihaio Pol, Vygo şi Mera. Partea video este asigurată de Aural Eye, gazda fetivalului.

Duminica se încheie în căutarea sinesteziei AV cu Danaga & Maria Brudaşcă live cu proiecţii analog, cu iz de trecut. Pe scenă li se adaugă Remus Miron, Moduler şi mulţi alţii.

Intrarea în cadrul evenimentelor desfășurate pe timpul zilei va fi liberă, în timp ce reprezentațiile de seară organizate la Turnul Negru și la hala Vissuals vor percepe taxă de intrare ca urmare a capacității reduse și pentru a acoperi costurile invitaților internaționali. De asemenea se pot achiziționa inclusiv abonamente ce acoperă toate cele patru zile, la prețul de 100 de lei.

Sursa: adevarul.ro