Se organizeaza un concurs pentru pictura murala pe zidul Manastirii Franciscane Sf. Ioan

wall-mural-2292838_1920

Situată pe strada Sf. Ioan, Bierica Franciscană din Brașov este un monument istoric și arhitectural ce datează încă din secolul XV. Pe zidul acesteia urmează să fie realizată o pictură murală, iar pentru a alege un artist Asociația Carpaterra, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și Mânăstirea Franciscană Sfântul Ioan, cu finanțare din partea Primăriei Municipiului Brașov au lansat un concurs.

Rezultatul final va fi reprezentat de cea mai mare lucrare de artă murală din interiorul cetății Brașovului. Pentru prima etapă a proiectului zidul mănăstirii va primi o poveste proprie cu ajutorul unei picturi desfășurate pe o suprafață totală de 160 de metri pătrați.

„Zidul se află deja în renovare până la înălțimea de 3,5 metri, iar apoi, din primele zile ale lui octombrie, timp de 10 zile echipa de artiști care va câștiga concursul va realiza pictura murală. Anul viitor, în etapa a doua a proiectului, urmează să fie pictat zidul de la înălțimea de 3,5 m până în partea superioară. Lucrarea va deveni o galerie de artă în aer liber, un punct de atracție turistică, dar și un exemplu pentru alte inițiative de acest fel”, a precizat Cătălin Cantor, manager de proiect al Asociației Carpaterra.

Data limită pentru înscrierea la concursul de propuneri este pe 27 septembrie, însă participanții sunt nevoiți să demonstreze prin CV, recomandări și imagini cu lucrări anterioare că sunt capabili să realizeze o pictură de dimensiuni atât de mari. Premiul concursului constă într-un contract de servicii pentru aplicarea lucrării câștigătoare în valoare de 10.000 de lei, la care se adaugă materialele necesare în valoare de 5.000 de lei.

Juriul care va selecta echipa câștigătoare este format din reprezentanți ai Depoului de Artă Urbană, ai asociației Carpaterra, ai Ordinului Arhitecților – sucursala Brașov, Covasna, Harghita, ai Direcției de Cultură Brașov și ai Mănăstirii Franciscane „Sfântul Ioan”.  Proiectul „Artă și poveste murală” va fi parte a mai multor evenimente conexe (workshop-uri, muzică, proiecții) din cadrul Nopții Albe a Galeriilor. De asemenea, în zilele în care va avea loc executarea picturii propriu-zise, lucrarea va fi însoțită de alte eveniment artistice (muzică, dans, etc).