Doua evenimente la care poti participa weekendul acesta in Brasov

Ți-ai propus să ajungi prin Brașov în acest weekend? Dacă da, atunci probabil că te vei bucura să afli că vor avea loc două evenimente dedicate zonelor de muzică și film la care vei putea participa. Dacă nu, atunci poate vrei să te mai gândești o dată la posibilitate.

Între 18 și 20 august în oraș va avea loc cea de-a treia ediție a Tribute Festival, dedicat iubitorilor muzicii rock și nu numai. Festivalul va avea loc în aer liber în zona Stadionului Municipal și promite multă muzică bună cântată live de nu mai puțin de 11 trupe tribut, atât din țară, cât și din străinătate. La ediția de anul acesta vor fi prezente trupe precum The Rock, ce realizează concerte tribute AC/DC, din Anglia vor veni cei de la Guns 2 Roses, iar din Ungaria Scorpions Tribute Band.

Participanții la festival vor avea acces inclusiv la o zonă de relaxare unde vor fi organizate diverse activități, precum și la delicatese culinare. Intrarea la Tribute Festival este gratuită.

Pentru iubitorii filmelor va exista Caravana TIFF, ce se va afla în Brașov în același interval: între 18 și 20 august. Aceasta se află în prezent într-un turneu prin țară, iar în weekend se va afla în Piața Sfatului, acolo unde va fi proiectat în fiecare dintre cele trei zile, începând cu ora 21:30 câte un film ce a rulat la TIFF.

Caravana va debuta vineri cu documentarul Planeta Petrila, cel care a câștigat Premiul Publicului Cinepub și va fi urmată sâmbătă de producția de dragoste Povestea Iubirii, o ecranizare a bestsellerului cu nume omonim. În ultima zi cei prezenți vor putea vedea biografia Dalida, dedicată artistei care a vândut peste 130 de milioane de discuri în întreaga lume.

Cele două evenimente fac ca weekendul care vine să fie deosebit de atractiv din punct de vedere turistic, astfel că vei reuși să bifezi două realizări în doar trei zile: să te bucuri de filmele de la TIFF și să asculți muzica unor trupe legendare.