Istoria la persoana intai, un proiect inedit de promovare a Brasovului

istoria la persoana intai

În urmă cu ceva timp povesteam aici, pe blog, despre un proiect interesant care urmează să se întâmple în Brașov: 10 personalități istorice aveau să fie ghizi ai orașului. Proiectul se numește „Istoria la persoana întâi” și a debutat pe străzile orașului la sfârșitul săptămânii trecute.

Printre personalitățile cu care turiștii se pot întâlni în Brașov se numără Elena Mureșianu, Johannes Honterus și Mișu Popp. Aceștia vor servi drept ghizi care să vă povestească istoria orașului la persoana întâi, chiar din perspectiva lor (a personalităților istorice, mai exact).

Fiecare personaj își începe povestea prezentându-se și spunându-le turiștilor cu ce s-a remarcat de-a lungul istoriei. Informațiile clasice sunt însă întrerupte de mici picanterii din viața personalităților cu pricina pentru a face poveștile mai interesante. De exemplu, Apolonia Hirscher povestește că și-a îngropat singura fată crezând că e deja moartă, însă atunci când niște hoți de morminte au vrut să fure bijuteriile din sicriu lucrurile s-au dovedit a fi diferite.

Pe lângă cei patru ghizi deja menționați, vă mai puteți întâlni în Brașov cu Diaconul Coresi, Michael Weiss, George Bariţiu, Andrei Mureşianu, Maria Baiulescu, Aprily Lajos. Cele 10 simboluri ale orașului se vor plimba prin Brașov până pe 23 octombrie, în fiecare zi între orele 10 și 18.

Sursa info & foto: bzb.ro