Care e legenda din spatele stemei Brasovului?

Stema Brașovului

Sursa foto: Monica Toderic / Flickr.ro

Dacă ești brașovean sau pasionat de istorie cu siguranță știi cum arată stema Brașovului, un simbol inedit pe harta României. Ba chiar e posibil s-o fi văzut în repetate rânduri atunci când ai ales să vizitezi orașului, poate fără să-i acorzi prea mare atenție. Stema Brașovului are o istorie de peste o mie de ani și datează din vremea Regelui maghiar Solomon, ce a domnit peste aceste ținuturi între anii 1063 și 1074.

Legenda spune că în acea perioadă actualul teritoriu al Brașovului era amenințat de un popor de invadatori violenți. Aceștia erau denumiți „cumani” și, se spune, l-au urmărit pe Regele Solomon până într-o pădure. Odată ajuns acolo regele și-a dat jos coroana și a așezat-o peste un trunchi de copac pentru a nu fi recunoscut.

Ideea sa a funcționat, iar atacatorii au crezut că regele a căzut într-o prăpastie și a murit. Mai mult, Solomon nu doar că a reușit să scape de cumani, ci a reușit să-și păstreze și bogățiile. Sute de ani mai târziu un țăran care mergea prin pădure pentru a culege lemne de foc a găsit coroana exact în locul în care acum se află Casa Sfatului și a dus-o la Biserica Neagră. Brașovul a căpătat astfel numele nemțesc Kronstadt, sau „Orașul Coroanei”.

Actuala stemă a orașului a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului, astfel că în 1353, de exemplu, ea era reprezentată de o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoțită de o floare de crin. abia în secolul 15 a apărut și trunchiul de copac, însă varianta curentă datează din anul 1996. Aceasta conține un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii ce ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi.