Povestea simbolului care face din Brasov un Hollywood al Romaniei

brasov

sursa foto: atlasobscura.com

Cu toții am auzit măcar, dacă nu am apucat să-l și vedem, de celebrul simbol al Brașovului, inspirat de pe meleagurile Hollywood-ului. Faimoasele litere care în Los Angeles alcătuiesc cuvântul „Hollywood” își găsesc pe Tâmpa o nouă însemnătate, formând denumirea orașului Brașov.

Multor turiști străini le este ușor să identifice această zonă din România tocmai datorită asemănării dintre orașul nostru și unul dintre cele mai cunoscute locuri din Statele Unite.

Există mai multe modalități prin care puteți ajunge să vizitați, ca să spunem așa, literele gigantice. Prima dintre ele, și cea mai simplă ar fi cu telecabina de la poalele muntelui Tâmpa; cea de-a doua este la fel de valabilă, dar se adresează în special celor cu o condiție fizică bună, și anume traversarea la pas a muntelui printr-una dintre cele 25 de serpentine.

În locul semnului, la sfârșitul secolului XIX se afla un restaurant-berărie în peștera din stânca muntelui, însă în prezent din acesta nu a mai rămas decât o terasă veche. Cândva, restaurantul din grota Bethlen reprezenta un bun popas pentru turiștii care voiau să bea ceva și să admire orașul de undeva de sus.

Mai jos puteți observa cum se vede orașul pe înserat, privit tocmai de la baza literelor de pe Tâmpa.