Sarbatoarea culturii sasesti poarta numele de Saptamana Haferland

sursa foto: facebook.com/haferland

În aceste zile, mai exact între 10 și 15 august se întâmplă Săptămâna Haferland, unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate culturii săsești din Transilvania. Festivalul se află deja la cea de-a patra ediție, iar anul acesta peste 2.500 de turiști sunt așteptați să viziteze localități tradiționale precum Fișer, Rupea, Saschiz, Viscri, Roadeș, Criț, Cloașterg și Meșendorf.

Sloganul ediției din acest an este „Sașii te așteaptă în familie!”, astfel că majoritatea activităților din cadrul festivalului au fost gândite în așa fel încât să fie potrivite tuturor membrilor unei familii.

În prima zi de festival urmează să aibă loc manifestări în localitățile Fișer și Rupea, unde turiștii vor putea asculta povești săsești vechi, depănate de bătrânii satului și se vor putea bucura de un spectacol medieval în cadrul cetății. Ziua de 14 august este considerată ziua principală a festivalului și va cuprinde un concert de muzică clasică în cadrul bisericii fortificate din satul Criț, cursuri de dans, ateliere pentru copii și lansări de carte și colecții ilustrate cu imagini din zonă.

De unde vine numele de Haferland? Regiunea săsească din Transilvania cuprinsă între Rupea și Sighișoara poartă denumirea de „Țara Ovăzului” sau Haferland, deoarece localnicii cultivau în majoritate ovăz. Puteți afla mai multe despre festival accesând site-ul oficial și pagina de Facebook a acestuia.