Tribute Festival revine la Brasov intre 19 si 21 august

Tribute Fest

Sursa foto: tributefestival.ro

Tribute Festival revine la Brașov între 19 și 21 august cu cea de-a doua sa ediție și noi trupe tribute care să interpreteze pentru public piesele unor formații consacrate.

Cântecele celor de la Pink Floyd, The Beatles, U2, Red Hot Chili Peppers, Bon Jovi, Depeche Mode, AC/DC sau Queen vor putea fi ascultate timp de trei zile în Bartolomeu, în zona Stadionului Municipal. Trupele de tribute care vor urca pe scenă vor fi atât din România (în special din Brașov), cât și din Italia și Serbia.

Pentru cei mai puțini familiarizați cu fenomenul de muzică tribute, o astfel de trupă interpretează melodiile unei alte formații celebre pentru a aduce un omagiu acestora. Interpreții muzicii tribute își adaptează atât stilul vestimentar, prezența scenică, dar și vocea în funcție de artiștii pe care îi omagiază, încercând astfel să ofere o imagine completă și senzația conform căreia concertul din fața publicului este cât mai aproape de unul susținut de trupa originală.

Mai jos puteți vedea un aftermovie realizat cu ocazia primei ediții Tribute Festival, din 2015: