Ziua Copilului capata o atmosfera medievala la Castelul Bran

sursa foto: businessinsider.com

sursa foto: businessinsider.com

Pentru că a mai rămas foarte puțin până la Ziua Copilului, vrem să vă prezentăm astăzi o alternativă inedită pentru a sărbători 1 iunie anul acesta. Dacă vreți să părăsiți puțin rutina clasicelor ieșiri în parc sau petreceri tematice, Castelul Bran va fi gazda unui eveniment dedicat special celor mici.

Ziua Copilului va fi sărbătorită anul acesta într-o atmosferă medievală autentică, în care copiii se vor putea juca cu săbii din lemn, vor purta coifuri și se vor apăra cu scuturi asemănătoare cu cele folosite pe vremuri în bătăliile adevărate.

Pe lângă aceste activități, cei mici vor putea admira expoziția de arme și armuri medievale, dar și să-și demonstreze talentul în cadrul unor ateliere unde vor putea realiza jucării din lemn și păpuși tradiționale. La final, copiii vor putea păstra obiectele pe care le-au confecționat și se pot costuma în cavaleri sau domnițe pentru realizarea unor fotografii speciale.

1 iunie este de asemenea și Ziua Castelului Bran, astfel că toți copiii care vor veni vor avea ocazia să-l viziteze gratuit. Programul zilei include și un spectacol organizat de actorii teatrului de păpuși pentru copii „Strada”, cu piesa „Jack și vrejul de fasole”.